×

Login Utilizator

Biserica Adormirea Maicii Domnului

înapoi

Localitatea Telita, sat component al comunei Frecatei, este localizata in partea vestica a Dealurilor Tulcei, pe cursul superior al raului cu acelasi nume, nume al carei provenienta,dupa parerea specialistilor, este de origine slava.
Este accesibila din DN 22 (E 87) Tulcea - Isaccea - Macin -Smardan, printr-o ramificatie stanga (in sensul de mers dinspre Tulcea), drum judetean Telita - Frecatei - Cataloi.
Nu mult dupa intrarea in localitate, o pancarta veche anunta existenta pe partea dreapta (in sensul de mers spre Cataloi), a unei biserici-monument.
Drumul pana la respectivul edificiu urca panta unui deal, accesibil cu automobilul.
Biserica, cu hramul "Adormirea Maicii Domului" ce serveste cultului crestin-ortodox a fost inaltata intre anii 1902-1907. Unicitatea ei in judet consta in faptul ca este singura biserica cu sase turle, nemaigasindu-se alta in tara decat la Harsova (catedrala ortodoxa).
Stilul de constructie aminteste de bisericile din moscovite, din informatiile parvenite prin amabilitatea Arhiepiscopiei Tomisului aflam ca planurile arhitecturale ale bisercii care ocupa o suprafata 300 mp, sunt conforme bisericii Lavra Pecerskaya din Kiev-forma de cruce si cele 6 turle.
Catapeteasma bisercii a fost realizata de artistul E. Cardas.
Se afla intr-o stare avansata de degradare, dupa ce a avut de suferit in timpul cutremurelor din 1908, 1940, 1977 si 1991, motiv pentru care Protoieria Tulcea a emis ordinul 544/1989 prin care este interzisa practicarea serviciului religios in sfantul lacas din motive de securitate.
Conform spuselor administratorului bisericii, echipele insarcinate cu lucrarile de consolidare a structurii bisericii, alaturi de o echipa de specialisti bucuresteni erau asteptate pentru a include biserica in cadrul monumentelor de arhitectura si astfel sa se poata bucura de un aflux de fonduri din partea ministerului Culturii si Cultelor, care sa grabeasca introducerea bisericii telitene in circuitul turistic.

Adresa: sat TELITA
Localitatea: Frecatei, judetul Tulcea

Biserica Adormirea Maicii Domnului

© Copyright 2019 Obiective Turistice. Toate drepturile rezervate.