Biserica Domnească Curtea Veche

Biserica Domnească de la Curtea Veche este cel mai vechi lăcaș de cult din București, și a fost ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559. După moartea sa, înfrumusețarea și pictarea Bisericii a fost făcută de fiul său, Petru cel Tânăr. Hramul istoric închinat Bunei Vestiri a fost sărbătorit pentru prima dată în anul 1560 în timpul domniei lui Petru cel Tânăr, iar după incendiul din anul 1847 a primit un al doilea hram închinat Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, preluat de la Biserica Sfântul Anton care a ars în acest incendiu.
Biserica Domnească de la Curtea Veche este una dintre bijuteriile arhitecturale ale Capitalei care deține de asemenea numeroase vestigii, de o valoare deosebită. Aici se află o icoană cu Sfânta Treime la Stejarul Mamvri de la 1715, realizată în timpul domnitorului Ștefan Cantacuzino, care face parte din catapeteasma bisericii, dar și o anaforniță dăruită bisericii de Sfântul Constantin Brâncoveanu, precum și alte obiecte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din întreg secolul al XIX-lea.

Arhitectura
Monumentul se află în centrul orașului București la intersecția străzilor Franceză și Șepcari în Piața Sf. Anton.
Se consideră că această biserică a fost ridicată de Mircea cel Bătrân la sfârșitul secolului 14. Este cert însă (așa cum menționează și pisania) că a fost construită sau reconstruită de domnitorul Mircea Ciobanu la 1546. Conform prof. de istorie C-tin Giurescu, biserica a fost reconstruită împreună cu casele domnești după jaful otoman de la 28 feb. 1554. Noua curte domnească împreună cu biserica devin centrul de interes al orașului spre care vin ulițele principale.

Biserica a fost ridicată în incinta curții voievodale. În această biserică au fost unși mai mulți domnitori, începând cu vechii Basarabi și sfârșind cu domnitorul G. Bibescu la 14 feb.1843. Datorită evenimentelor importante care aveau loc aici, monumentul a beneficiat de multă grijă din partea domnitorilor până în anul 1775, când se renunță la toate clădirile din incinta voievodală veche. Dorința la vremea aceea era de a muta reședințele domnitorilor pe Dealul Spirei, acolo unde a fost până în 1984 așa-zisa Curte Arsă. Așadar din 1775 bisericii nu i se mai acordă aceeași atenție de până acum. Clădirile vechi domnești din apropiere se ruinează și sunt folosite de vecini ca sursă de piatră sau drept grajduri. La 1799 domnitorul Constantin Hangerli vinde terenul curții domnești la mezat.

După descrierile de la începutul secolului 18, cadrul în care se găsea biserica era cât se poate de neprielnic, înțelegând că în imediata apropiere se depozitau mărfuri, se aruncau gunoaie și aveau loc execuții (Piața Sf. Anton era denumită anterior Locul Osândei). Biserica Buna Vestire nu era singurul lăcaș de cult din incinta curții. În partea nord-vestică a cetății se găsește fundația unui paraclis, iar în documentele din secolele 17 și 18 biserica Buna Vestire este menționată ca fiind “din vale”. Cu ocazia săpăturilor arheologice din 1953 s-a descoperit planul unei alte biserici fără abside laterale, situată în partea sud-vestică (vezi desenul de mai jos).

Biserica de astăzi se prezintă ca un amestec de intenții binevoitoare, care nu întotdeauna au final fericit. Așadar planul bisericii este cel original triconc, cu pastoforii separate, cu turlă pe naos și cu boltă semicilindrică pe pronaos asemănător cu cel de la Cozia. Zidăria bisericii este din cărămidă format vechi cu mortar de var și nisip sau de ciment contemporan. Zidărie nouă din cărămidă și mortar de ciment se găsește numai la patoforii și la nișele pronaosului. Turla (1915) este din beton armat cu cărămidă aparentă. Acoperișul (1935) este de tablă montată direct pe extradosul bolților și calotelor.

Biserica are trei contraforți reconstruiți în 1935, din cei cinci de la origine. Părerea arh. Horia Teodoru este că acești contraforți, rar folosiți în arhitectura muntenească sunt bineînțeles de origine moldovenească, dar, deși au fost puși probabil ca element constructiv, rolul lor este numai decorativ. Mai precis aceste întărituri nu sunt puse în zonele care necesită o asemenea consolidare datorită forței de împingere a bolților.

Paramentul bisericii este tipic epocii în care a fost realizat și anume din șiruri orizontale alternative de cărămidă cu tencuială. Cornișa este alcătuită din trei rânduri de cărămizi dispuse în dinți de fierăstrău. Sub cornișă se află un șir de ocnițe zidite. Acest șir delimitează zidăria ușoară de zidăria care susține arcele și turla. Datorită modului de boltire al pronaosului fațada vestică este închisă cu un timpan care corespunde la exterior cu un fronton semicircular. Acest tip de prezentare estetică a fațadelor este de influență bizantină sosită din mediul sârbesc.

Portalul și pisania sunt realizate în timpul domniei lui ștefan Canatcuzino, cu ocazia unor reparații aduse bisericii. Ancadramentul ferestrelor de factură neogotică (realizat la 1853) este singura mărturie exterioară a intervenției din timpul domniei lui G. Bibescu.

Pictura
Pictura realizată în tehnica de ulei
Pictura vizibilă astăzi este realizată într-un stil neoclasic corespunzător cu moda de la jumătatea secolului 19, când pictura a fost foarte apreciată. Autorul picturii este Constantin Lecca, profesor de desen la gimnaziul Sf. Sava. De remarcat că, deși gustul epocii era neoclasic, totuși pictorul realizează tablourile votive în manieră bizantină, probabil copiind prin repictare tablourile votive originale sau realizate în timpul lui ștefan Cantacuzino sau Nicolae Mavrocordat. Portretele votive îi reprezintă pe Mircea Ciobanu și Doamna Chiajna – nord și pe ștefan Canatacuzino și Păuna Doamna – sud.

Iconostasul este realizat aproape în întregime la 1853 și sculptat de sculptorul Babic. A noua icoană Prăznicar este singura păstrată de la 1715.

Pictura realizată în tehnica affresco
Această pictură se păstreză pe suprafețe foarte reduse. În proscomidie în partea sudică originală se poate distinge un fragment de pictură din timpul lui Mircea Ciobanu (1550), pe o suprafață de circa 1.5 mp. Deasemenea în nișele de nord și de sud ale pronaosului se găsesc fragmente de pictură de la 1715 sau 1752, încastrate în ciment în urma replantării dintr-o altă zonă a pronaosului. Cele două nișe însumează circa 4 mp de pictură.

Pictura bisericii a fost restaurată în 2007 de echipa pictorului restaurator Romeo Andronic. Detalii despre restaurare aici.

Adresa: Str. Franceză nr. 33
Localitatea: Sectorul 3, judetul Bucuresti