×

Login Utilizator

Ansamblul Cetatii Poienari

înapoi

Pe valea Argesului, într-un loc suficient fortificat natural, se ridica cetatea Poienari.

Cetatea este mentionata pentru prima oara într-un document emis de Ludovic al V-lea Postumul în 1453 (1), în care regele ungur le cere sibienilor sa execute reparatii în vederea folosirii cetatii ca punct de rezistenta împotriva turcilor. La acea data fortificatia consta în principal din turnul rectangular înglobat ulterior cetatii ridicate aici de Vlad Tepes. În documentele cancelariei Valahiei, fortificatia apare abia în 1481 , o data cu pârcalabul ei, pe nume Ratea.

Fortificatia a fost edificata în doua mari faze: în cea dintâi este construit turnul rectangular, apartinând, conform tipologiei si datelor stratigrafice, sfârsitului secolului al XIII-lea , ori mai probabil începutului celui urmator, iar în cea de a doua sunt ridicate zidurile de incinta cu turnurile semicirculare, databile pe baza acelorasi observatii, cât si tinând cont de traditia orala care le atribuie lui Vlad Tepes , pe la jumatatea secolului XV.


În afara de aceste doua faze mai putem înregistra o alta de mai mica amploare care a constat în supraînaltarea curtinelor, folosindu-se de aceasta data caramida. Felul în care se racordeaza caramida zidului realizat din piatra îndreptateste presupunerea ca aceasta înaltare s-a efectuat ulterior, probabil ca urmare a unui asediu, aceste refaceri putând fi puse si în legatura cu realizarea nivelarilor interioare datate pe baza materialului ceramic pe la jumatatea secolului XV însa la o data ulterioara fazei a doua. Având în vedere ca singurul asediu cunoscut noua este cel al ostilor turcesti din vara lui 1462, am putea data aceste refaceri în domnia lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes , adica în intervalul primei domnii mai lungi si linistite: noiembrie 1462 - noiembrie 1473.
.
La aceasta data s-ar fi ridicat asadar curtinele din jurul turnului rectangular, turnurile semicirculare si podul de acces în cetate, la toate acestea folosindu-se ca material piatra. Tot acestei perioade apartine în mod evident cisterna, îngrijit lucrata, ce se afla în partea de NE a incintei.

O mare parte din portiunea nordica a zidului nu se mai pastreaza datorita prabusirii ei odata cu stânca pe care se sprijinea, la cutremurul din 1915. Constructiile sunt ridicate direct pe stânca, folosindu-se bârne de stejar pentru verticalizare si coeziune, în asa fel încât, din cauza pantei abrupte, la exterior înaltimea lor este mult mai mare. Încaperile interioare ale turnurilor semicirculare au partea superioara la aproximativ acelasi nivel cu cel de calcare al interiorului cetatii dupa nivelare, iar ele sunt pardosite cu caramizi dreptunghiulare, la nivelul podelei fiind practicate deschideri de tragere pentru artilerie .
La o înaltime de 3,5 m în interiorul turnurilor semicilindrice era amenajat un culoar de straja ori o platforma, precum ne lasa sa întelegem urmele lasate de bârnele din lemn în zidul turnurilor amintite.

Revenind la turnul dreptunghiular de la începutul secolului XIV, putem preciza ca acesta a avut la început trei caturi despartite prin planseuri de lemn, accesul facându-se pe scari mobile. La o data ulterioara, probabil ca în timpul refacerii din vremea lui Radu cel Frumos daca tinem seama ca materialul folosit a fost caramida , s-a ridicat un al patrulea nivel.
Turnul era acoperit cu sindrila, asa cum o dovedesc cuiele descoperite printre darâmaturile din interior. Nivelurile superioare erau pardosite cu caramizi hexagonale iar cel inferior cu caramizi dreptunghiulare. S-a stabilit pe baza materialului extras ca la primul nivel s-ar fi aflat un camin al carui horn, care ar fi încalzit si celelalte caturi.
Gh. I. Cantacuzino observa ca singura intrare în cetate se afla în coltul de NV, accesul facându-se prin intermediul unui zid ce pornea din partea de Vest si ale carui urme putând fi identificate în resturile de piatra, de altfel putine cantitativ, aflate în exteriorul incintei pe aceasta parte.


Unul dintre elementele care ne atrag atentia sunt turnurile semicirculare care se mai pastreaza pe latura sudica, de certa influenta bizantina si de regasit într-o forma similara la Mashatta în Siria, la Niceea în Asia Mica sau în Balcani la Mezek. Mai mult decât atât, tehnica în care este construit Poienariul are echivalente aproape perfecte la sud de Dunare, atât în ceea ce priveste piatra folosita, compozitia mortarului si fundatiile care sunt asezate direct pe stânca, unul dintre elementele caracteristice fiind metoda de consolidare si orizontalizare a zidurilor prin bârne si gratare de lemn.
La turnul rectangular regasim la colturi pietre fetuite, care de altfel apar si la Severin, la turnul de NE, cât si la Giurgiu. O astfel de rezolvare este frecventa în Serbia la Turnul Despotului de la manastirea Resova.




Adresa: Sat Capataneni Ungureni
Localitatea: Arefu, judetul Arges

© Copyright 2019 Obiective Turistice. Toate drepturile rezervate. Design și programare Vectorpixel